May your coming year be filled with magic and dreams and good madness. I hope you read some fine books and kiss someone who thinks you’re wonderful, and don’t forget to make some art — write or draw or build or sing or live as only you can. And I hope, somewhere in the next year, you surprise yourself.
Dec 31st, 2011 by Georgiana
M-am mutat
Oct 7th, 2011 by Georgiana
Aici.
Recomand (I)
Aug 21st, 2011 by Georgiana
The Orange Girl de Jostein Gaarder .
Georg Reed nu isi cunoaste tatal.Aceasta a murit cand avea doar 4 ani.Dupa 11 ani Georg descopera o scrisoare de la tatal sau adresata lui care vine in forma unei povestiri.
Este o poveste despre tatal sau si fata cu portocalele(orange girl).Pe langa faptul ca-i spune aceasta poveste captivanta fiului sau ,ii pune acestuia si o intrebare la care trebuie sa raspunda.
“Imagine that you were on the threshold of this fairytale, sometime billions of years ago when everything was created. And you were able to choose whether you wanted to be born to a life on this planet at some point. You wouldn’t know when you were going to be born, nor how long you’d live for, but at any event it wouldn’t be more than a few years. All you’d know was that, if you chose to come into the world at some point, you’d also have to leave it again one day and go away from everything. What would you have chosen if you’d had the chance? Would you have elected to live a short span on earth only to be wrenched away from it all, never ever to return? Or would you have said no, thank you?”
Ador povestiile care sunt spuse prin scrisori.Au un anumit mister mai aparte.Poate ca imi plac si pentru faptul ca in ziua de astazi scrisorile nu prea au o prezenta in viata noastra.
As spune ca e o carte puternica;o poveste remarcabila care te pune sa te gandesti la o parte din sensul vietii si al mortii,si despre cum viata poate sa fie apreciata in cele mai simple moduri.
Bon Voyage
Aug 21st, 2011 by Georgiana
Dupa un scurt concediu ma intorc din nou la cealalta casa.E locul unde nu ma mai asteapta nimeni la aeroport la sosire,soarele nu mai straluceste asa de tare,nu mai am cine sa-mi faca micul dejun dimineata si unde totusi ma simt acasa.
Au inceput sa nu-mi mai placa drumurile cu avionul.In afara de privelistea minunata,nu ai parte decat de ore intregi de asteptari si stewardeze cu zambete false care incearca sa impace pe toata lumea.Si parca timpul trece mai greu cand pleci decat atunci cand vi.
Imi place gandul ca atunci cand ma intorc din nou,voi gasi aproape toul la fel.Oamenii dragi vor fi tot aici gata sa ma intampine la aeroport atunci cand vin inapoi.
It’s a funny thing coming home. Nothing changes. Everything looks the same, feels the same, even smells the same. You realize what’s changed, is you.
Jul 19th, 2011 by Georgiana
O femeie este oprita din trafic de un politist:
Politistul: Buna ziua.
Femeia: Buna ziua, ce s-a intamplat?
P: Ati depasit limita de viteza. Permisul dvs., va rog.
F: Vi l-as da, numai ca nu am asa ceva.
P: Nu aveti?!
F: L-am pierdut definitiv pentru conducere repetata in stare de ebrietate.
P: Aha… Imi aratati va rog actele masinii?
F: Nu pot.
P: De ce?
F: Am furat aceasta masina.
P: Ce-ati facut?!
F: Am furat masina si am ucis proprietarul.
P: Poftim?!!!
F: Daca nu ma credeti, cadavrul este in portbagaj… vreti sa il vedeti?
In acest moment politistul se retrage incet spre masina sa si cere ajutoare prin radio. In 5 minute sosesc la fata locului alte 5 masini de politie. Un ofiter superior se apropie de masina femeii cu pistolul pregatit.
Politistul 2: Doamna, va rog sa iesiti din masina!
Femeia iese din automobil.
F: S-a intamplat ceva,domnule?
P2: Unul dintre colegii mei mi-a spus ca ati furat aceasta masina si ca ati ucis proprietarul.
F: Am ucis proprietarul?
P2: Da. Va rog sa deschideti portbagajul.
Femeia deschide portbagajul, care este gol…
P2: Masina este a dvs., doamna?
F: Da. Poftiti actele ei.
Primul politist ramane perplex.
P2: Unul dintre colegii mei sustine ca nu aveti nici permis.
Femeia cauta in poseta, scoate un port-document si-l intinde politistului. Aceste il deschide si studiaza permisul, care este in regula.
Tipul deja nu mai stie ce sa creada.
P2: Multumesc, doamna… Vedeti, colegul meu mi-a spus ca nu aveti permis, ca ati furat masina si i-ati ucis roprietarul!
F: Mai lipseste doar ca porcul asta mincinos sa va spuna ca mergeam cu viteza!
dependenta
Jul 1st, 2011 by Georgiana
Am invatat ca oamenii sunt mult prea ocupati sa faca o impresie buna cuiva si nu au timp sa te observe pe tine,in timp ce incerci si tu sa faci o impresie.
E ca si un cerc vicios.Fiecare vrea sa impresioneze si fiecare vrea sa iasa in evidenta cu ceva,cineva…orice.
Tanjim dupa atentie si unii asta mananca la mic dejun,pranz si cina.
Sunt oamenii dependenti de atentie pe care ii simti si ii cunosti,in prezenta carora te simti mic si simti ca orice ai spune se poate intoarce impotriva ta ,exact ca si la tribunal.Oamenii care se dau importanti si cauta sa-si dea aprobarea chiar daca nimeni nu-i intreaba.Sunt cei dependenti de atentie,cei care fara acest lucru se pierd si nu mai stiu cine sunt si care este scopul lor.Cei a corar ambitie este sa fie in centrul atentiei si care isi fac un prost obicei din asta.
Am crescut cu astfel de personaje langa mine.Am cunoscut si am dat de cateva pe tot locul.
Am invata sa-i ignor.
Mai apoi din cel care apropa o sa se transforme in cel care cauta aprobarea ta,doar pentru ca folosesti ignoranta si indiferenta;iar asta nu pentru ca vrei sa fi diferit ci pur si simplu pentru ca nu-ti pasa.
Ignoranta doare enorm mai ales pentru cel dependent de atentie.Si-mi pare rau ca se ajunge acolo,dar uneori chiar NU-MI PASA!!
Imi spunea cineva ca daca vrei sa te apropii de o persoana,sa ajungi sa o cunosti,trebuie sa o intelegi in primul rand.
In primele luni de zile mi-a fost ciudat sa vad atatea fete colorate,atatia oameni de toate culoriile adunati in acelasi oras,incercand toti sa vorbeasca aceasi limba si sa-si faca existenta mai usoara.Sa vad femeile imbracate in ‘Sari’ si cu fetele acoperite,sa vad barbatii cu turbane si fetele prtand tot felul de Salvari colorati.
In comunitatea in care am crescut nu aveam de-aface cu Musulmani,tot ce stiam despre ei era de pe internet si din auzite.De la crestinii care mergeau in misiune in tarile Islamice ,in reportaje si TV.
Aici am intalnit Musulmani reali.Tot ce ziceau mi se parea ciudat si am observat cat de dedicati sunt.In unele lucruri mi s-au parut exagerati de exigenti si ii comparam cu ‘babele de pe sat’ de pe la noi,aveam impresia ca sunt cam incuiati si stau inchisi in lumea lor.M-am ofticat de multe ori pentru nimicuri pe care nu le-am inteles si pentru care nici nu am incercat sa cer o explicatie.
Nu imi place cum miroase mancarea lor,nu-mi place stilul lor de viata si nu-mi place ca nu se gandesc decat la casatorie de mici si nu pun prea mare accent pe cariera.
Familia la care am stat cateva luni de zile este musulmana.La incepul,recunosc,m-a deranjat asta ei avand tot felul de reguli mai stricte;dar fiind nevoita pentru moment,am locuit acolo.Dupa o vreme am inceput sa ma obisnuiesc,dar tot nu i-am inteles.
Eu fiind genul de persoana stabila am zis ca vreau sa fac lucrurile sa merga si nu vroiam sa plec dupa cateva saptamani fara macar sa incerc sa-i inteleg.M-am pus pe treaba si am citit doua carti despre Islamism,despre credinta lor si despre stilul lor de viata.Apoi am inceput sa discutam despre asta.
Am tot respectul pentru Musulmanii dedicati(nu fanatici).
Imi doresc sa fiu si eu asa de daruita Dumnezeului meu,cum sunt ei.
Respect pentru cei care cred in ceva cu toata taria si nu fac compromisuri pentru nimeni si nimic.
Pana la urma au fost un exemplu bun,si ama avut multe de invatat despre dedicare,familie si rugaciune,plus ca faptul ca nu mananca carne de porc e si sanatos:)